Post vacant – Șef Birou evidență tablou, Filiala Sibiu

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs la sediul Filialei CECCAR Sibiu din localitatea Sibiu, Șoseaua Alba Iulia nr. 12, jud. Sibiu, în vederea ocupării postului de șef Birou evidență tablou cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 8 ore/zi.

Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:

a) cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

b)  cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c)  vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d)  capacitate deplină de exerciţiu;

e) starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:

  • studii superioare;  
  • capacitate de analiză şi sinteză;
  • abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
  • rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;                                
  • cunoştinţe bune Microsoft Office;
  • comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.

Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Sibiu din localitatea Sibiu, Soseaua Alba Iulia nr. 12, jud. Sibiu, după cum urmează:

– dosarele de înscriere se vor depune până la data 23.07.2021, inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 9:00-17:00 la sediul Filialei CECCAR Sibiu;

– proba scrisă și interviul vor avea loc în data de 27.07.2021, începând cu ora 12.00;

– comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul Filialei CECCAR Sibiu.

Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:

1. cerere de înscriere la concurs;

2. CV-ul semnat pe fiecare pagină;

3. copia actului de identitate;

4. copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;

5. copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor);

6. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).

BIBLIOGRAFIE

  1. Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
  2. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
  3. Metodologia de acordare a vizei aprobate prin HCN nr. 78/9 ianuarie 2017.

Leave your comment