Examenul de aptitudini

Sesiunea extraordinară a examenului de aptitudini, 27 - 29 noiembrie 2024

Pentru înscrierea la examenul de aptitudini, stagiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat vor depune la filiala CECCAR în cadrul căreia au efectuat stagiul sau la filiala de domiciliu, un dosar care să cuprindă:

a) cerere de înscriere la examenul de aptitudini, semnată olograf, în original;

b) copia certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor superioare în cadrul unui program de studii universitare în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau echivalent, în științe economice, pentru candidații înscriși la examenul de expert contabil,  respectiv a diplomei de bacalaureat sau echivalent pentru candidații înscriși la examenul de contabil autorizat, recunoscute de ministerul de resort;

c) copia certificată pentru conformitate cu originalul a actului de identitate;

d) copia certificatului de căsătorie, în cazul în care numele înscris pe actele de studii nu coincide cu numele din actul de identitate, certificată pentru conformitate cu originalul.

e) certificat de cazier judiciar valabil, în original;

f) adeverință medicală care să ateste capacitatea de exercițiu deplină, în original;

g) dovada achitării taxei de înscriere;

h) certificat de stagiu emis de filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul, în original;

i) cererea de înscriere ca membru CECCAR condiționată de promovarea examenului de aptitudini (prevăzută de art. 15, alin. (2), lit.j. din Regulamentul de aptitudini), conform anexei;

j)  acordul GDPR, conform anexei;

k) acord inregistrare audio-video, conform anexei.

Certificarea copiei pentru conformitate cu originalul pentru documentele prevăzute la lit. b) – d) se realizează de către personalul CECCAR. Candidatul va prezenta la depunerea dosarului aceste documente în original sau copie legalizată, iar după certificarea copiei pentru conformitate cu originalul, originalul sau copia legalizată se returnează titularului.

Pentru candidații care au participat la sesiunea din septembrie 2024 a examenului de aptitudini documentele de înscriere vor fi cele menționate la pct. a, f (doar dacă adeverința de la sesiunea din septembrie nu mai are valabilitate), g, i, j și k.

Pentru a veni în sprijinul candidaților care nu au reușit să promoveze și care vor depune dosarul de înscriere până la data de 31 octombrie 2024, CECCAR va organiza cursuri de pregătire gratuite, începând cu data de 04 noiembrie 2024.

Data limită până la care candidații pot depune dosarul de înscriere pentru sesiunea extraordinară a examenului de aptitudini din perioada 27 – 29 noiembrie este 15 noiembrie 2024. De asemenea, puteți primi dosare de începând de acum.

Candidații care nu au promovat sesiunile martie, mai și septembrie 2024 a examenului de aptitudini vor beneficia de taxe reduse. Astfel, taxele de înscriere pentru candidații aflați în această situație sunt:

Pentru categoria expert contabil:

  1. 550 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a trei probe în sesiunea extraordinară;
  2. 450 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
  3. 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.

Pentru categoria contabil autorizat:

  1. 375 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
  2. 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.

Taxa rămâne la valoarea inițială de 175 euro pentru expert contabil, respectiv 125 euro pentru contabil autorizat, pentru candidații care nu au participat la sesiunile examenului de aptitudini din martie, mai sau septembrie 2024.

Taxa de înscriere la examen va fi achitată în contul CECCAR Sibiu: RO47BTRLRONCRT0V25815623

.

Structura probelor de examen:

Pentru înscrierea la examenul de aptitudini, stagiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat vor depune la filiala Sibiu a CECCAR, un dosar care să cuprindă:

a) cerere de înscriere la examenul de aptitudini, semnată olograf, în original;

b) copia certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor superioare în cadrul unui program de studii universitare în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau echivalent, în științe economice, pentru candidații înscriși la examenul de expert contabil,  respectiv a diplomei de bacalaureat sau echivalent pentru candidații înscriși la examenul de contabil autorizat, recunoscute de ministerul de resort;

c) copia certificată pentru conformitate cu originalul a actului de identitate;

d) copia certificatului de căsătorie, în cazul în care numele înscris pe actele de studii nu coincide cu numele din actul de identitate, certificată pentru conformitate cu originalul.

e) certificat de cazier judiciar valabil, în original;

f) adeverință medicală care să ateste capacitatea de exercițiu deplină, în original;

g) două fotografii tip C.I.;

h) dovada achitării taxei de înscriere, respectiv c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii a 175 Euro pentru expert contabil și 125 Euro pentru contabil autorizat;

i) certificat de stagiu emis de filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul, în original;

j) cererea de înscriere ca membru CECCAR condiționată de promovarea examenului de aptitudini (prevăzută de art. 15, alin. (2), lit.j. din Regulamentul de aptitudini);

k) acordul GDPR, conform anexei;

l) acord inregistrare audio-video, conform anexei.

 

Certificarea copiei pentru conformitate cu originalul pentru documentele prevăzute la lit. b) - d) se realizează de către personalul CECCAR. Candidatul va prezenta la depunerea dosarului aceste documente în original sau copie legalizată, iar după certificarea copiei pentru conformitate cu originalul, originalul sau copia legalizată se returnează titularului.

 

Data limită până la care candidații pot depune dosarul de înscriere la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini este 06 martie 2023.

Taxa de înscriere la examen va fi achitată în contul CECCAR Sibiu: RO47BTRLRONCRT0V25815623

 

Pentru accesul la profesia de expert contabil:

Art.10 (1) Examenul de aptitudini pentru  accesul la profesia de expert contabil constă în susținerea a trei probe, după cum urmează:

  1. a) prima proba conține subiecte din ariile de competență contabilitate și etica profesioniștilor contabili;
  2. b) a doua probă conține subiecte din ariile de competență fiscalitate, drept și expertiză contabilă inclusiv cele cu componentă fiscală;
  3. c) a treia proba conține subiecte din ariile de competență control intern, audit și asigurare și managementul, analiza și evaluarea afacerii/întreprinderii.

(2) Fiecare probă se  desfășoară pe o durată de 3 ore.

(3) Nota pentru fiecare probă se calculează cu două zecimale, fără rotunjire la număr întreg.

(4) Pentru promovarea examenului de aptitudini candidatul trebuie să obțină minimum nota 6 la fiecare probă și cel puțin media 7 pentru cele trei probe. Media se calculează cu două zecimale, ca medie aritmetică a notelor obținute la cele trei probe.

(5) Condițiile de promovare a examenului de aptitudini prevăzute la alin.(4) trebuie îndeplinite integral într-o sesiune a examenului de aptitudini.

(6) Prin excepție de la prevederile alin.(5) condițiile de promovare a examenului de aptitudini prevăzute la alin.(4) pot fi îndeplinite cumulat în sesiunea ordinară și sesiunea/sesiunile extraordinare organizate în cadrul aceluiași an calendaristic, sub condiția obținerii minimum a notei 6 la cel puțin una dintre probe, în cadrul sesiunii ordinare organizate în anul respectiv.

(7) În situația reglementată la alin. (6) în cadrul sesiunii/sesiunilor extraordinare se vor putea susține probele pentru care optează candidatul. În această situație media se va calcula ca medie artitmetică a ultimelor note obținute la probele de examen.

 

Pentru accesul la profesia de contabil autorizat:

Art.11 (1) Examenul de aptitudini pentru  accesul la profesia de contabil autorizat constă în susținerea a două probe, după cum urmează:

  1. a) prima proba conține subiecte din ariile de competență contabilitate și etica profesioniștilor contabili;
  2. b) a doua probă conține subiecte din ariile de competență fiscalitate, drept și analiza financiară a afacerii/întreprinderii

(2) Fiecare probă se desfășoară pe o durată de 3 ore.

(3) Nota pentru fiecare probă se calculează cu două zecimale, fără rotunjire la număr întreg.

(4) Pentru promovarea examenului de aptitudini candidatul trebuie să obțină minimum nota 6 la fiecare probă și cel puțin media 7 pentru cele două probe. Media se calculează cu două zecimale, ca medie aritmetică a notelor obținute la cele două probe.

(5)Condițiile de promovare a examenului de aptitudini prevăzute la alin.(4) trebuie îndeplinite integral într-o sesiune a examenului de aptitudini.

(6) Prin excepție de la prevederile alin.(5) condițiile de promovare a examenului de aptitudini prevăzute la alin.(4) pot fi îndeplinite cumulat în sesiunea ordinară și sesiunea/sesiunile extraordinare organizate în cadrul aceluiași an calendaristic, sub condiția obținerii minimum a notei 6 la una dintre probe, în cadrul sesiunii ordinare organizate în anul respectiv.

(7) În situația reglementată la alin. (6) în cadrul sesiunii/sesiunilor extraordinare se vor putea susține, probele pentru care optează candidatul. În această situație media se va calcula ca medie artitmetică a ultimelor note obținute la probele de examen.