Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Vă reamintim faptul că la data de 18 iulie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului care abrogă Legea nr. 656/2002.

Potrivit prevederilor art.60 (3) din lege, entităţile raportoare sunt obligate să se conformeze tuturor obligaţiilor ce le revin, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 21 ianuarie 2020.

Intră sub incidența Legii nr. 129/2019 entitățile prevăzute la art. 5 din Legea nr. 129/2019, respectiv:

a)     “instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit persoane juridice străine;

b)     instituţiile financiare persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor financiare persoane juridice străine;

c)      administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, cu excepţia caselor de pensii ocupaţionale profesionale;

d)     furnizorii de servicii de jocuri de noroc;

e)     auditorii, experţii contabili şi contabilii autorizaţi, cenzorii, persoanele care acordă consultanţă fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă;

f)        notarii publici, avocaţii, executorii judecătoreşti şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă pentru întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienţilor, operaţiuni sau tranzacţii care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei societăţi; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăţi, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum şi în cazul în care participă în numele sau pentru clienţii lor în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;

g)     furnizorii de servicii pentru societăţi sau fiducii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) şi f);

h)     agenţii imobiliari;

i)        alte entităţi şi persoane fizice care comercializează, în calitate de profesionişti, bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacţii în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni care au o legătură între ele.

    (2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1), agenţii şi distribuitorii instituţiilor emitente de monedă electronică şi instituţiilor de plată, inclusiv cei ai instituţiilor din alte state membre care prestează servicii pe teritoriul României ori punctul central de contact, după caz, respectă obligaţiile legale în materie de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului.

    (3) În aplicarea alin. (2), instituţiile emitente de monedă electronică şi instituţiile de plată le impun contractual agenţilor şi distribuitorilor prin care prestează servicii pe teritoriul României conformarea la prevederile din prezenta lege şi din reglementările emise în aplicarea acesteia şi stabilesc mecanismele de conformare”. 

Printre cele mai importante obligații instituite de noul act normativ, se numără:
1. Obligatia desemnarii persoanelor cu responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019
Conform art. 23 entitatile raportoare au obligația de a desemna una sau mai multe astfel de persoane, cu precizarea naturii si limitelor responsabilitatilor încredintate, ale caror nume vor fi comunicate Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.

Sunt exceptate de la desemnare si comunicare persoanele fizice care au calitatea de entitate raportoare, precum si entitatile raportoare prevazute la art. 5 lit. i).

Persoanele prevăzute la art. 5 lit. i) au obligațiile legale (de raportare numerar, de identificare a clientelei, de intocmire norme și politic interne etc) cu privire la respectivele operațiuni, fără a desemna o persoană.

Persoanele care nu se regasesc în lista exhaustiva de la art. 5 din lege nu au nicio obligație referitor la acest domeniu.

Neîndeplinirea obligației de desemnare atrage o amenda de la 25.000 lei la 150.000 lei pentru persoanele fizice, in timp ce pentru persoanele juridice, amenzii de mai sus i se adauga 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscala incheiata, anterioara datei intocmirii procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.

Desemnarea unei persoane în relația cu Oficiul, obligație prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, se realizează exclusiv în format electronic, prin accesarea site-ului instituției – rubrica ”Desemnare persoană și raportare on-line” – subrubrica ”Desemnare persoană și raportare on-line” și parcurgerea etapelor în vederea obținerii unui cont în Sistemul Electronic de Transmisie Date (SETD).

Pentru entitățile raportoare care au desemnat una sau mai multe persoane în relația cu Oficiul înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 129/2019 sau nu mai au dovada transmiterii documentului privind desemnarea persoanei, se recomandă retransmiterea informațiilor în temeiul Legii nr. 129/2019, exclusiv în format electronic, prin parcurgerea etapelor în vederea obținerii unui cont în Sistemul Electronic de Transmisie Date (SETD).     

Obligația prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, de desemnare a unei persoane în relația cu Oficiul, trebuie îndeplinită de însăși entitatea căreia îi revine respectiva obligație.

2. Declararea beneficiarului real al persoanelor juridice

Societățile supuse obligației de înregistrare la Registrul Comertului trebuie să depună o declaratie pe proprie raspundere privind beneficiarul real al persoanei juridice. Declaratia se depune in 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare anuale sau in 15 zile de la aparitia oricarei modificari privind datele de identificare ale beneficiarului real.

Primul termen pentru depunerea acestei declaratii este 21 iulie 2020, iar sanctiunea pentru nerespectatea obligatiei poate ajunge la 10.000 lei si dizolvarea societatii.
3. Obligația de raportare catre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor

·        Obligatia de raportare a tranzactiilor suspecte (art. 6);

·        Obligația de raportare a unor tranzacții care nu prezintă indicatori de suspiciune (art. 7), respectiv :

          raportarea tranzacţiilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro;

          raportarea transferurilor externe în şi din conturi, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, realizată exclusiv de către instituţiile de credit şi instituţiile financiare definite conform legii;

          raportarea transferurilor de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 euro, realizată exclusiv de către entitățile prin intermediul cărora se realizează activitatea de remitere de bani. 

Raportarea tranzacțiilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, nu exclude și raportarea acestora ca tranzacții suspecte, dacă există indicatori de suspiciune, conform art. 6 din lege.

Raportarea către Oficiu a tranzacţiilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, efectuate de către clienții entităţilor menționate la art. 5 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 129/2019, revine clienților înșiși și nu expertului contabil, contabilului autorizat, care îi acordă consultanță contabilă, fiscală, financiară sau de afaceri.

În situația în care, din verificările realizate cu privire la activitățile clienților proprii, rezultă indicatori de suspiciune conform art. 6 din lege, entităţile menționate la art. 5 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 129/2019 au obligația transmiterii unui raport de tranzacții suspecte.

3. Obligația de stabilire a politicilor, normelor interne, mecanismelor de control intern și a procedurilor de administrare a riscurilor de spălare a banilor

          Obligații decurgand din procedura raportarii (art. 8-9);

          Obligația de a aplica masurile de cunoastere a clientelei

          Obligații decurgand din utilizarea unor terte parti (art. 18);

          Obligația de a tine evidenta documentata a masurilor luate in vederea identificarii beneficiarilor reali (19);

          Obligația pastrarii documentelor care atesta aplicarea procedurilor de cunoastere a clientelei (art. 21);

          Obligația identificarii si evaluarii riscurilor (art. 25);

          Obligația de a comunica Oficiului datele si informatiile necesare indeplinirii atributiilor prevazute de lege (art. 26).

Concret, trebuie elaborate și puse efectiv în aplicare, de către toate entitătile raportoare prevăzute la art. 5 lit. e), măsuri:

          în materie de cunoastere a clientelei;

          în materie de raportare, pastrare a evidentelor si a tuturor documentelor conform cerintelor din prezenta lege si de furnizare prompta a datelor la solicitarea autoritatilor competente;

          în materie de control intern, evaluare si gestionare a riscurilor, managementul de conformitate si comunicare;

          în materie de protectie a personalului propriu implicat in procesul de aplicare a acestor politici, impotriva oricaror amenintari ori actiuni ostile sau discriminatorii;

          de instruire si evaluare periodica a angajatilor.

Conform Legii nr. 656/2002 obligația de întocmire a politicilor și normelor în materia prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului revenea organismului de autoreglementare (art 20 alin. 2).  În prezent toate entitățile raportoare de la art. 5 lit. e) au obligația de a întocmi aceste norme personal, indiferent dacă au sau nu personalitate juridică (art 24 din Legea nr. 129/2019).

Conform art. 59 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, CECCAR va elabora reglementări sectoriale în vederea aplicării legii, iar obligația de întocmire de norme și politici interne, mecanisme de control intern și proceduri de administrare a riscurilor de spălare a banilor revine fiecărei entități raportoare menționată la art. 5 lit. e) din lege, acestea fiind întocmite în funcție de natura și volumul activității desfășurate de fiecare.