Ca și în cazul altor activități de la nivel național, activitatea experților contabili judiciari a fost afectată odată cu decretarea stării de urgență de către Președintele României, fiind impuse noi reguli și restricții.
La data instituirii stării de urgență (16 martie a.c.), în multe procese civile și penale care s-au suspendat de drept erau numiți experți contabili judiciari să efectueze expertize contabile cu diferite specializări, termenele depunerii acestor rapoarte fiind după această dată.
Pe durata stării de urgență, procesele civile aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată au fost suspendate de drept în baza art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
Totodată, în baza art. 43 alin. (2) din decretul menționat mai sus, și procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, s-au suspendat de drept pe toată perioada stării de urgență.